După nori întotdeauna vine…SOARE!

Privesc cerul plin de nori şi cu fiecare nor care trece îmi dau seama tot mai mult că viaţa trece şi timpul se scurge. Fiecare nor parcă ţine o amintire din trecutul meu, un moment petrecut şi astfel viaţa mi se derulează înaintea ochilor…

Privesc un norişor pufos şi alb, amintindu-mi de frumoasele clipe petrecute în copilărie, şi încă unul, şi vine altul mai mare şi mai conturat, şi mă cufund în amintiri ; ce perfect era totul : o viaţă fără griji, fără responsabilităţi, cu prieteni sinceri, cu bucurii şi zâmbete senine…

Îmi doresc să reţin aceşti nori plini de amintiri frumoase, dar vântul îi poartă mai departe şi în secunda următoare mă pomenesc cu amintiri din adolescenţă; nori grăbiţi şi negri îmi întunecă zarea : …cât zbucium, câtă aroganţă, fărâmituri de dragoste naivă şi inimi crestate, plânsete şi durere, decizii greşite, non-sens şi agonie…Deşertăciune! într-un singur cuvânt…

Cad pe gânduri…Acum nu mai privesc norii, ci dincolo de ei…DA! Dincolo de nori e Cel care a dat sens vieţii mele, Soarele care a răsărit pe cerul vieţii mele plin de nori grei şi urâcioşi…şi i-a împrăştiat, lăsând doar razele-I călduroase să mă îmbrăţişeze, lumină să-mi lumineze paşii şi seninătate, pace în sufletul meu…

Acum fiecare zi o trăiesc bucurându-mă de SOARE!!!

“Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.”

1 Corinteni 13 : 11