Într-o bună zi, pe când soarele încă strălucea pe cer, cele 9 mădulare ale trupului s-au hotărât să iasă la o plimabare mai specială.
- „Putem merge într-un parc frumos amenajat; plin de verdeaţă şi de flori şi putem sta undeva la umbra unui falnic stejar, să ascultăm triluri de păsărele şi să respirăm aer curat şi sănătos!” spuse mintea parcă puţin obosită şi stresată de toate gândurile şi treburile de peste săptămână.
- „Eh, haide, e prea plictisitor! Eşti prea tânără! Ai nevoie de distracţie, agitaţie, să cunoşti lume şi să-ţi faci prieteni mulţi! Hai să mergem într-un loc unde muzica se face auzită, podeaua se mişcă cu tine, dansezi pe ritm ales, socializezi cu persoane drăguţe şi de vârsta ta şi bei sau mănânci ceva. Astea da senzaţii! Ai timp de parc la bătrâneţe! Acum e timpul să te distrezi!” protestă inima veselă şi dornică de aventură.
- „Da! Da! Grozavă propunere, amico! Mdaahhh, şi parcul e frumos! Ne place să privim natura! Suntem de-a dreptul încântaţi să fim înconjuraţi de atâtea culori! Dar, inima are dreptate! Parcul va fi tot aici şi când vom îmbătrâni! Azi, să privim ceva NOU! Ultima modă, ultimele şi cele mai recente localuri deschise, ultimele accesorii şi cel mai important : vom întâlni diverşi ochi! Abia aştept! Dar, nu te întrista surioaro, căci tot ce vom privi îţi vom transmite ţie! Tu vei fi cea care are totul sub control!” clipiră bucuroşi din cale afară, ochii.
- „Nu prea îmi place ceea ce spuneţi! Socotesc că nu e prea bine! Poate fi periculos!” se îngrijoră mintea. „S-ar putea întâmpla ceva rău.”
- „Haide nu fi aşa pesimistă! Uiţi că ne ai pe noi! Dacă se întâmplă ceva rău, o luăm la sănătoasa! Uite-te şi tu ce sprint avem şi ce muşchi bine îngrijiţi! Nimic nu ne poate ieşi în cale! Nici un obstacol nu e de neînvins!” o încurajară picioarele pline de energie şi parcă nefolosite îndeajuns.
- „Aha! Şi mai suntem şi noi! Cu noi cum rămâne? Te foloseşti de noi atât de mult şi nu ne ştii abilitatea? Lucrăm excelent de bine şi de repede! Nici măcar o maşinărie nu poate imita sau realiza lucrurile pe care le facem noi. Suntem neobosite şi după atâta muncă vrem şi noi puţină relaxare! Cred că atâta merităm!” bătură din palme cele două mâini pline de avânt.
- „Ştiu, prietenii şi frăţiorii mei! Eu nu sunt împotriva distracţiei voastre! Doar că nu aş vrea nici un moment să fiţi în pericol! Pur şi simplu, stau şi mă gândesc că e greşit! Nu-mi miroase a bine, atâta tot!” insistă din ce în ce mai agitată mintea.
- „Stai! Ia stai tu puţin! Treaba cu mirosul e în CV-ul meu! Eu pot detecta chiar şi cele mai fine mirosuri şi mie nu-mi miroase decât a distracţie! Ce-i drept, parfum mai frumos şi mai plăcut ca cel al florilor nu am întâlnit! Sau ca cel al unei fripturi bine pregătită, cartofi prăjiţi, plăcintă abia scoasă din cuptor, cornuri cu unt, vată pe băţ sau…”
- „Încetează, te roggggg! Uite-te şi tu cum mă strâng de durere! Deja m-au trecut toate emoţiile! Mi-eee foammeeee!! Hmmm! Şi ce foammeee! Să mergem! Ne aşteaptă o lume plină de mâncare neexploatată încă!” abia reuşi să rostească stomacul prea chinuit de foame…
- „Acum că tot aţi pomenit de mâncare, tarrreee aş vrea să mă bucur şi eu de gustul savuros al cartofiorilor! Mi-e gura numai apă! Şi un pahar de Pepsi Twist; yumi yumi! Nu e de glumă! Ce mai staţi pe gânduri? Înainte picioare, marş!” se repezi gura autoritară.
Nici bine nu rosti ordinul că interveni din nou mintea de-a dreptul îngrozită înţelegând cât de prinse în propriile lor dorinţe erau celelalte mădulare :
- „Opriţi-vă acum! Vă rog! Nici nu ştim unde mergem! De ce nu vreţi să ascultaţi? Nu vă lăsaţi îndemnate şi conduse de nişte pofte trecătoare! Veţi avea de suferit!”
- „Destul, minte sâcâietoare! Nu mai putem rezista să vă auzim certându-vă! Înţelege! Ai pierdut! Suntem toate contra ta! Ce poţi face? În plus, încep să aud o muzică, ce-i drept prea tare, dar interesantă! Să mergem într-acolo picioare dragi! Vrem să auzim mai bine!” încheiară discuţia, urechile.
Atât le-a fost să audă. De la repaus la pas, de la pas la salt şi în cele din urmă se treziră alergând uşor. Ajunseră în faţa unei uşi deasupra căreia ochii putură citi în treacăt „disco club”. Pline de entuziasm mâinile împinseră cu toată forţa uşa şi picioarele intrară.
- „Ce de culori!!” exclamară ochii.
- „Şi ce sunete interesante…” adăugară urechile.
- „Mirosul e cam înţepător şi destul de insuportabil. Dar cred că m-aş putea obişnui!” îşi dădu cu părerea nasul.
- „Nu – mi place deloc! E aşa de greşit totul!” se plânse mintea cu – n glas înăbuşit de cel al picioarelor.
- „Nu mai fi atât de plângăcioasă şi de plictisitoare! Parcă ai fi din anii ´ 80! Nu ştiu ce cauţi într – un trup atât de tânăr şi plin de viaţă! Mă bucur că am ieşit la această plimbare. Aici e viaţa adevărată şi îmi pare bine că am descoperit – o! Dacă era după tine, nu am fi găsit – o niciodată!”
Şi începură să imite paşi de dans şi mişcări ciudate dar care li se păreau foarte distractive…
- „Hey, nu uitaţi de mine! Pentru ca să vă dau în continuare toată energia de care aveţi nevoie, trebuie să mă hrăniţi!”
- „Da, da! confirmă gura. Şi mie mi – e tare sete!”
- „Să mergem!” se învoiră picioarele. „Avem toată noaptea la dispoziţie!”
- „Toată noaptea? Dar noi nu obişnuim să fim pe străzi noaptea!! Hey, ce e cu voi?”
Degeaba se strădui mintea să facă puţină ordine şi disciplină în trup, că nu avu cu cine.
- „O porţie mare de cartofi prăjiţi cu grătare de pui şi salată de varză, vă rog! Şi ca băutură un Pepsi Twist!” ceru gura pentru frăţiorul ei flămând.
- „Pepsi Twist? Ha! Ha! Asta bea şi bunica mea când simte nevoia de cofeină! S – au inventat băuturi mai gustoase şi pline de senzaţii tari! Din ce secol eşti, frăţioare? Uite, ia din băutura mea şi gustă! Încearcă şi dacă îţi place îţi fac cinste cu una! Haide, ia!” se auzi un glas nerecunoscut de urechi.
Trupul se întoarse şi ochii întâlniră chipul unei persoane care părea destul de prietenoasă. O mână se întinse şi luă băutura. O luă, o duse la gură iar aceasta bău în ciuda mirosului ciudat pe care îl detectă nasul.
- „Foarte înţepătoare!” se strâmbară buzele.
- „Mai ia o înghiţitură!” se auzi din nou vocea prietenoasă dar care la început fusese răutăcioasă şi batjocoritoare. „A doua se zice că e mai bună! Convinge – te singur! Un lucru e sigur : n – o să – ţi pară rău!”
Doar că după cea de – a doua urmă şi a treia şi a patra până când mintea pierdu şirul iar stomacul simţi că explodează. Mintea deveni tăcută şi absentă dar nici unul din mădulare nu băgă de seamă pentru că nici ele nu erau în apele lor : ochii îşi pierdură claritatea, vedeau dublu lucrurile şi nu se puteau concentra; urechile ţiuiau şi pe fundal nu puteau detecta decât muzică şi râsete înfundate; nasul îşi pierdu simţul cu totul; picioarele se înmuiaseră şi dintr – o dată nu mai făcuseră faţă greutăţii corpului, lăsându – l să cadă la pământ. Acum şi mâinile simţiau amorţeala şi neputinţa de – a face ceva. Nimeni nu mai era la datorie! Nici măcar inima care îşi dori atât de mult această experienţă! Săracele mădulare! Cât de uşor fuseseră momite, păcălite iar mai apoi învinse de propriile pofte.
Linişte deplină în mintea care fusese atât de agitată. Trupul căzu într – o stare de somnolenţă.
Deodată, braţul parcă tresări la bătaia cuiva pe umăr dar nu se simţi în stare să se mişte. Urechile cu foarte mare efort reuşiră să desluşească în fundal o voce :
- „Localul s – a închis! Te rog să părăseşti incinta acestuia! Poţi reveni pe la noi!”
Dar cum nu primi nici un răspuns, chemă ajutor şi îl scoaseră afară.
- „Ce e cu el?” întrebă o voce pe alta.
- „A băut prea mult wisky şi ceva vodkă. Era începător, se pare!”
Râse. Râse şi prima voce.
- „Dumnezeu să – l aibe în pază!”
- „În starea în care e, nici Dumnezeu nu mai poate face ceva pentru el!” spuse ironică cea de – a doua voce.
Paşii se îndepărtaseră. Liniştea domnea din nou.
Dintr – o dată, după îndelungă durere şi nesfârşită stare de amorţeală, ochii simţiră prima rază de soare care vestea zorii dimineţii. Uşor călduţă, şi parcă jucându – se se reflecta pe genele lungi ale acestora.
- „E dimineaţă!” transmiseră ochii cu voioşie informaţia spre creier.
Nimic! Nici o mişcare! Mintea părea să nu funcţioneze! Dar nu, ochii nu se dădură bătuţi. Cu multă muncă şi sudoare întredeschiseră pleoapele invitând jucăuşa rază de soare înăuntru. Ajunsă la destinaţie, lumina confruntă mădularele cu adevărul.
- „Vai, ce durere insuportabilă de cap!” spuse mintea groaznic chinuită. „Unde suntem? Nu pot gândi! Nici măcar nu – mi amintesc ce s – a întâmplat! Uff!” se plânse ea în continuare.
- „Se pare că nu am avut o noapte tocmai odihnitoare!” mormăiră mâinile şi picioarele. „Toate ne dor! Şi suntem aşa de amorţite! Nu ne simţim în stare de nimic!”
- „Asta poate pentru că aţi dormit în stradă! Asfaltul rece nu cred că v – a prins prea bine!” sparseră ceaţa amintirilor ochii c – un aer de cercetători.
- „Da! Aşa e!” îşi aminti mintea. „Cred că am avut o noapte tarrrreee lungă!! Offf!! În ce ne – am băgat?” deveni din ce în ce mai agitată. „Trebuie să plecăm de aici imediat! Nu – mi place locul!!”
- „Suntem de acord!” aprobară picioarele ispăşite. „Doar că noi nu suntem în stare să facem nici măcar un pas. Ne pare aşa de rău!!!”
- „Aşa e!” căzură de acord şi mâinile împreună cu stomacul şi mintea care completă :
- „Avem nevoie de ajutor! Dar cine ni – l poate oferi?”
- „Te simţi bine?” auziră urechile o voce nouă ca prin vis.
- „Nu chiar!” răspunse gura necrezând că poate face asta. „Ştii, nu prea ştiu unde mă aflu şi se pare că am avut o noapte destul de zbuciumată!”
- „Haide! Te ajut eu!”
Mâinile simţiră acum prezenţa altor mâini iar picioarele găsiră sprijin şi stabilitate prin puterea oferită de acestea. Însoţit de noul prieten, trupul cu mădularele sale se îndreptă spre casă ajutat de mintea care se străduia din greu să ofere informaţii corecte cu privire la destinaţia dorită.
- „Trebuie să te simţi tare rău în starea în care eşti! Cred că ai o durere enormă de cap şi stomacul tău trebuie să o fi luat razna!”
- „Ştii şi tu cum e? Ai încercat şi tu?” se repezi gura curioasă.
- „Nuh!!! Ştii, eu sunt creştin! Eu nu consum alcool. Studiez medicina şi cunosc efectele unei beţii!” spuse vocea nouă plină de compasiune şi blândeţe. „Cred că dacă oamenii L – ar cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat şi tot ce a făcut El pentru omenire, atunci nu s – ar mai simţi atât de pustiiţi şi nu ar mai căuta fericire şi împlinire în locuri atât de greşite!” oftă de data aceasta vocea.
- „Dumnezeu?” tresăriră urechile. „Recunosc acest Nume! Dar de unde Îl ştiu oare? Unde L – am auzit?”
- „Omul acela care ne – a trântit în stradă L – a rostit.” îşi aminti mintea cu greu. „Dar ce a făcut El pentru noi? Pentru mine?”
- „Oh! Dacă ai ştii! El e Creatorul acestei lumi şi al nostru! Ne – a creat pentru a ne bucura de dragostea Lui şi de părtăşia cu El. Dar omul a fost amăgit de Satan, la fel cum ai păţit şi tu noaptea asta, şi a căzut în păcat. Acum era destinat pierzării…trebuia să moară datorită păcatului! Păcatul l – a despărţit pe om de Dumnezeu căci Dumnezeu e Sfânt şi nu poate suporta păcatul. Însă Dumnezeu, în dragostea Lui nemărginită nu a îngăduit acest lucru. Şi : „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea a dat pe Singurul Lui Fiu ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică!” Crede în El doar şi poţi fi şi tu salvat!”
- „Păcătosul de mine! Ce s – a întâmplat cu Fiul Său? La ce te referi când spui „a dat”? L-a dat la ce? Unde? Pentru ce?”
- „L – a trimis pe pământ! A luat chip de om şi a trăit printre oameni învătându – i despre Împărăţia de unde venea, dând vindecare orbilor, şchiopilor şi muţilor şi făcând o mulţime de minuni între ei. Însă tot ce a primit în schimb a fost umilinţă, batjocură şi suferinţă. Dar nu! Nu S-a oprit! A mers până la capăt şi a murit pentru noi. Şi încă moarte de cruce! Şi asta pentru că a văzut finalitatea acestei lucrări.”
- „Nu vorbeşti serios! Cum a permis aşa ceva Dumnezeu? Era Fiul Său! Şi era nevinovat! De ce era nevoie să moară?” se revoltă mintea încercând a înţelege Sacrificiul.
- „Ştii, pentru păcatul nostru era nevoie de o jertfă de ispăşire. Odată căzut în păcat, omul a devenit vrăjmaşul lui Dumnezeu deoarece după cum ţi-am spus, El este Sfânt şi nu poate accepta păcatul. Iar pentru această jertfă era nevoie de un Miel fără cusur, de cineva fără păcat. Isus a fost Mielul ceresc ieşit de la Tatăl vrednic de această chemare. El te iubeşte şi S-a jertfit pentru tine ca să poţi fi împăcat cu Tatăl şi să locuieşti o veşnicie întreagă în locurile preaînalte împreună cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ce zici? Îl vrei pe acest Isus în inima ta, în viaţa ta? Îl primeşti?”
Ochii se umplură de lacrimi şi inima plină de o bucurie greu de conceput strigă începând să bată cu putere :
- „Da!!! Îl primesc! Vreau ca El să domnească şi-n mine! Îl vreau în mine mereu! De-acum doar Lui am să-I aparţin!”
- „Cred şi eu în El şi-n dragostea Lui!” consimţi mintea încă mişcată de cele descoperite.
Şi chiar din acel moment, trupul parcă fusese înlocuit! Se simţea ca un nou născut! Mintea fusese schimbată, ochii erau larg deschişi spre dragostea lui Dumnezeu, gândurile erau curate şi transformate iar inima era înnoită şi plină de pace. Chiar în duminica acelei săptămâni, tânărul fusese invitat în mijlocul unor oameni a căror vieţi fuseseră transformate deasemenea. Descoperise că acea clădire era de fapt o biserică creştină iar oamenii din acel loc îi deveniseră foarte curând fraţi în Acela care îi răscumpărase. Ce familie frumoasă îi dăruise Isus! Nu mai era singur! Ce viaţă frumoasă! Şi nu doar atât, ba mai mult acum avea şi o nădejde, un scop în viaţă şi anume acela de-a trăi după placul şi voia Lui Dumnezeu în aşteptarea cununei cereşti.
Frumoasă poveste, nu-i aşa? Numai că nu e doar o poveste plină de imaginaţie. Acesta e adevărul! Cristos chiar Şi-a dat viaţa pentru oameni! Pentru mine, pentru tine, pentru noi.. nu e un basm..
Dacă citeşti sau auzi această povestire şi nu-L cunoşti cu adevărat pe Isus şi ceea ce a făcut El pentru tine, dacă nu eşti împăcat cu Dumnezeu şi nu ai o relaţie de părtăşie cu El, în această zi Dumnezeu Ţi-a oferit şansa să descoperi dragostea Lui şi să răspunzi chemării. Nu mai zăbovi! Nu amâna pe mâine căci nu ştii ceea ce-ţi aduce ziua de mâine! Nu e a ta! Primeşte-L azi cât timp mai este har şi bucură-te de o viaţă nouă trăită cu El, prin El, în El şi pentru El!
Iar dacă Îl ai pe Isus în viaţa ta în urma unei decizii pe care ai luat-o, dacă ai o relaţie de părtăşie cu El şi doreşti să trăieşti în ascultare şi supunere, lasă-te încă o dată motivat să trăieşti o viaţă vrednică de chemarea pe care ai primit-o şi la care ai răspuns! Fii cu adevărat creştin şi un exemplu bun pentru cei din jurul tău! Iubeşte-ţi aproapele! Întinde-ţi mâna şi oferă ajutor celui ce are nevoie de el! Dăruieşte celui nevoiaş! Ascultă şi îmbărbătează pe cei aflaţi în necaz! Plângi cu cei ce plâng şi bucură-te cu cei ce se bucură! Oferă un sfat bun şi ridică pe cei aflaţi în deznădejde! Trăieşte viaţa aşa cum a trăit-o Isus şi nu aşa cum îţi cere firea! Şi mai presus de toate, nu uita că pentru colegul tău, pentru vecinul tău, prietenul tău, rudele tale, şeful sau profesorul tău, pentru fiecare a murit Cristos! E datoria ta să le spui! Dumnezeu să te ajute!
